Dincolo de Legea Ocrotirii Monumentelor adoptată în 1993, Republica Moldova mai este parte la o serie de convenții internaționale pentru protejarea patrimoniului. Una din acestea este și Convenția de la Faro din 2005 ratificată de Republica Moldova în 2008.

Convenția stabilește atât cadrul general cât și reglementări mai concrete cum ar fi dreptul la patrimoniu cultural sau aspecte ce țin de patrimoniu ca fiind parte a interesului public.

„Dreptul la patrimoniul cultural este inerent dreptul de a participa la viața culturală așa cum este definit în Declarația universală a drepturilor omului.”

Articolul 27 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede următoarele:

Orice persoană are dreptul de a lua parte în mod liber la viaţa culturală a
colectivităţii, de a se bucura de arte şi de a participa la progresul ştiinţific
şi la binefacerile lui.

Respectiv, dacă vreodată ne va întreba cineva dacă avem dreptul la patrimoniu îi vom răspunde afirmativ oferindu-i ca argumentare articolele de mai sus.

Tot în Convenție se vorbește despre patrimoniu ca fiind de interes public or că părțile trebuie să „promoveze protecţia patrimoniului cultural ca element major al obiectivelor conjugate ale dezvoltării durabile, diversităţii culturale şi creaţiei contemporane”;

Mai multe obligații ale părților semnatare citiți în Convenție:

–––––––––––––––––––––––––

(Faro, 27 octombrie 2005)

Preambul

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei Convenţii,

Consider.nd că unul din scopurile Consiliului Europei este cel de a realiza o uniune cât mai strânsă între membrii săi, în scopul salvgardării şi promovării idealurilor şi principiilor bazate pe respectul faţă de drepturile omului, al democraţiei şi a Statului de drept, care prezintă patrimoniul lor comun;

Recunoscând necesitatea de a plasa persoana şi valorile umane .n centrul unui concept lărgit şi transversal al patrimoniului cultural;

Accentuând valoarea şi potenţialul patrimoniului cultural bine administrat ca resursă pentru dezvoltarea durabilă şi pentru calitatea vieţii într-o societate în evoluţie constantă;

Recunoscând că fiecare persoană are dreptul, .n condiţiile respectării .ntru totul a drepturilor şi libertăţilor altora, de a se implica, la alegerea sa, în patrimoniul cultural, ca un aspect al dreptului de a participa liber la viaţa culturală, consacrat de către Declaraţia universală a drepturilor omului a Naţiunilor Unite (1948) şi garantat de Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale (1966);

Convinşi de necesitatea de a implica pe fiecare în procesul continuu de definire şi de gestionare a patrimoniului cultural;

Convinşi de temeinicia politicilor de patrimoniu şi a iniţiativelor pedagogice care tratează echitabil orice patrimoniu cultural şi promovează, astfel, dialogul între culturi şi între religii;

Referindu-se la diverse instrumente ale Consiliului Europei, .n particular, la Convenţia culturală europeană (1954), Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului arhitectural european (1985), Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic (1992, revizuită) şi Convenţia europeană a peisajului (2000);

Convinşi de interesul existent pentru crearea unui cadru paneuropean de cooperare menit să favorizeze dinamizarea procesului de punere în aplicare efectivă a acestor principii;

Au convenit asupra celor ce urmează:

Titlul I – Obiective, definiţii şi principii

Articolul 1 – Obiectivele Convenţiei

Părţile la prezenta Convenţie convin:

a) de a recunoaşte că dreptul la patrimoniul cultural este inerent dreptului de a participa la viaţa culturală, aşa cum este definit în Declaraţia universală a drepturilor omului;

b) de a recunoaşte responsabilitatea individuală şi colectivă faţă de patrimoniul cultural;

c) de a pune în valoare importanţa conservării patrimoniului cultural şi a utilizării lui durabile pentru dezvoltarea umană şi calitatea vieţii;

d) de a întreprinde măsurile necesare pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei Convenţii în ceea ce priveşte:

– aportul patrimoniului cultural în edificarea unei societăţi paşnice şi democratice atât în procesul de dezvoltare durabilă, cât şi de promovare a diversităţii culturale;

– asigurarea celei mai bune sinergii a competenţelor .ntre toţi actorii publici, instituţionali şi privaţi implicaţi.

Articolul 2 – Definiţii

În scopurile prezentei Convenţii,

a) patrimoniul cultural constituie un ansamblu de resurse moştenite din trecut pe care persoanele le consideră,

indiferent de regimul de proprietate a bunurilor, ca o reflectare şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor lor în continuă evoluţie. Acesta include şi toate aspectele de mediu care rezultă din interacţiunea în timp între persoane şi locuri;

b) o comunitate patrimonială este formată din persoanele care ataşează o anumită valoare aspectelor specifice ale patrimoniului cultural pe care ei doresc, .n cadrul acţiunii publice, să le menţină şi să le transmită generaţiilor viitoare.

Articolul 3 – Patrimoniul comun al Europei

Părţile convin să promoveze o recunoaştere a patrimoniului comun al Europei care include:

a) toate patrimoniile culturale din Europa care constituie, .n ansamblu, o sursă partajată de memorie, înţelegere, identitate, coeziune şi creativitate; şi

b) idealurile, principiile şi valorile născute din experienţa progreselor şi a conflictelor trecute, care favorizează dezvoltarea unei societăţi a păcii şi a stabilităţii bazată pe respectul drepturilor omului, a democraţiei şi a Statului de drept.

Articolul 4 – Drepturile şi responsabilităţile referitoare la patrimoniul cultural

Părţile recunosc că:

a) fiecare persoană, de una singură sau .n mod colectiv, are dreptul de a beneficia de patrimoniul cultural şi de a contribui la îmbogăţirea lui;

b) fiecare persoană este responsabilă, de una singură sau în mod colectiv, a respecta patrimoniul cultural al altora şi propriul patrimoniu în egală măsură, iar în consecinţă, patrimoniul comun al Europei;

c) exerciţiul dreptului la patrimoniul cultural poate constitui obiect al restricţiilor necesare într-o societate democratică doar în măsura în care se referă la protecţia interesului public, a drepturilor şi libertăţilor altora.

Articolul 5 – Dreptul şi politicile de patrimoniu cultural

Părţile se angajează:

a) să recunoască interesul public legat de elementele patrimoniului cultural .n funcţie de importanţa lor pentru societate;

b) să valorifice patrimoniul cultural prin intermediul identificării, studierii, interpretării, protecţiei, conservării şi prezentării acestuia;

c) să asigure, în contextul specific al fiecărei Părţi, existenţa măsurilor legislative referitoare la modalităţile de exercitare a dreptului la patrimoniul cultural definit în articolul 4;

d) să favorizeze un mediu economic şi social propice pentru participarea la activităţile privind patrimoniul cultural;

e) să promoveze protecţia patrimoniului cultural ca element major al obiectivelor conjugate ale dezvoltăriidurabile, diversităţii culturale şi creaţiei contemporane;

f) să recunoască valoarea patrimoniului cultural situat pe teritoriile relevante aflate sub jurisdicţia lor, indiferent de originea acestuia;

g) să elaboreze strategii integrate pentru facilitarea realizării dispoziţiilor prezentei Convenţii.

Articolul 6 – Efectele Convenţiei

Nici una din dispoziţiile prezentei Convenţii nu va fi interpretată ca:

a) limitând sau purtând atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care ar putea fi apărate de

instrumentele internaţionale, în special de către Declaraţia universală a drepturilor omului şi de Convenţia de salvgardare a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale;

b) afectând dispoziţiile mai favorabile referitoare la patrimoniul cultural şi la mediu care figurează în alte instrumente juridice naţionale sau internaţionale;

c) creând drepturi executorii.

Titlul II – Rolul patrimoniului cultural pentru societate şi pentru dezvoltarea umană

Articolul 7 – Patrimoniul cultural şi dialogul

Părţile se angajează, prin intermediul acţiunii puterilor publice şi a altor organe competente:

a) să încurajeze reflecţiunea asupra eticii şi metodelor de prezentare a patrimoniului cultural, precum şi respectul

faţă de diversitatea de interpretări;

b) să stabilească procese de conciliere pentru a administra .ntr-o manieră echitabilă situaţiile în care valori contradictorii sunt atribuite aceluiaşi patrimoniu de către comunităţi diferite;

c) să sporească cunoaşterea patrimoniului cultural ca o resursă de facilitare a coexistenţei paşnice, promovând încrederea şi înţelegerea mutuală într-o perspectivă de soluţionare şi de prevenire a conflictelor;

d) să integreze intervenţiile sale în toate aspectele de educaţie şi de formare pe tot cuprinsul vieţii.

Articolul 8 – Mediul, patrimoniul şi calitatea vieţii

Părţile se angajează să utilizeze toate aspectele patrimoniale ale mediului cultural:

a) pentru a lărgi procesele de dezvoltare economică, politică, socială şi culturală, de amenajare a teritoriului, recurgând, în caz de necesitate, la studii de impact cultural şi la strategii de reducere a pagubelor;

b) pentru promovarea unei abordări integrate a politicilor referitoare la diversitatea culturală, biologică, geologică şi peisageră vizând echilibrul între aceste componente;

c) pentru fortificarea coeziunii sociale favorizând sentimentul de responsabilitate partajată faţă de spaţiul de viaţă comun;

d) pentru promovarea unui obiectiv de calitate creaţiilor contemporane inserate .n mediu fără a pune în pericol valorile lor culturale.

Articolul 9 – Utilizarea durabilă a patrimoniului cultural

Pentru a asigura menţinerea patrimoniului cultural, Părţile se angajează:

a) să promoveze respectul faţă de integritatea patrimoniului cultural, asigurându-se că deciziile de adaptare a acestuia includ o înţelegere corectă a valorilor culturale care-i sunt inerente;

b) să definească şi să promoveze principii de gestionare durabilă a patrimoniului şi să încurajeze întreţinerea lui;

c) să se asigure că necesităţile specifice ale conservării patrimoniului cultural s.nt luate ţinându-se cont de toate reglementările tehnice generale;

d) să promoveze utilizarea unor materiale, tehnici şi priceperi născute din tradiţie şi să exploreze potenţialul acestora în producţia contemporană;

e) să promoveze o calitate înaltă a intervenţiilor prin intermediul unor sisteme de calificare şi de acreditare profesională a persoanelor, întreprinderilor şi instituţiilor.

Articolul 10 – Patrimoniul cultural şi activitatea economică

În vederea valorizării potenţialului patrimoniului cultural ca factor de dezvoltare economică durabilă, Părţile se angajează:

a) să sporească şi să aplice informaţia privind potenţialul economic al patrimoniului cultural;

b) să ia în cont caracterul specific şi interesele patrimoniului cultural .n elaborarea politicilor economice; şi

c) să vegheze ca aceste politici să respecte integritatea patrimoniului cultural fără a-i compromite valorile intrinseci.

Titlul III – Responsabilitatea partajată faţă de patrimoniul cultural şi participarea publicului

Articolul 11 – Organizarea responsabilităţilor publice în materie de patrimoniu cultural

În domeniul gestionării patrimoniului cultural, Părţile se angajează:

a) să promoveze o abordare integrată şi bine informată a acţiunii puterilor publice .n toate sectoarele şi la toate nivelele;

b) să dezvolte cadrul juridic, financiar şi profesional care permite o acţiune combinată din partea autorităţilor publice, experţilor, proprietarilor, investitorilor, antreprizelor, organizaţiilor non guvernamentale şi a societăţii civile;

c) să dezvolte practici inovatoare de cooperare a autorităţilor publice cu alţi intervenienţi;

d) să respecte şi să .ncurajeze iniţiativele benevole complementare la misiunea puterilor publice;

e) să încurajeze organizaţiile non guvernamentale legate de conservarea patrimoniului ca acestea să intervină în interesul public.

Articolul 12 – Accesul la patrimoniul cultural şi participarea democratică

Părţile se angajează:

a) să încurajeze pe fiecare de a participa:

– la procesele de identificare, studiere, interpretare, protecţie, conservare şi de prezentare a patrimoniului cultural;

– la reflexiunea şi dezbaterea publică asupra şanselor şi riscurilor pe care le reprezintă patrimoniul

cultural;

b) să ia în considerare valoarea ataşată a patrimoniului cultural căruia i se identifică diversele comunităţi patrimoniale;

c) să recunoască rolul organizaţiilor benevole ca adevăraţi parteneri de intervenţie şi ca factor de critică constructivă a politicilor de patrimoniu cultural;

d) să ia măsuri pentru ameliorarea accesului la patrimoniu, în particular, a tinerilor şi a persoanelor defavorizate, în vederea sensibilizării relativ la valoarea acestui patrimoniu, la necesitatea de a-l întreţine şi de a-l proteja, precum şi la beneficiile ce pot fi obţinute din aceasta.

Articolul 13 – Patrimoniul cultural şi învăţământul

Părţile se angajează:

a) să faciliteze inserţiunea dimensiunii patrimoniului cultural în toate nivelele de învăţământ, nu neapărat ca obiect de studiu specific, ci ca şi mijloc propice de acces la alte domenii de cunoştinţe;

b) să fortifice legătura între învăţământul din domeniul patrimoniului cultural şi cel al formării continue;

c) să încurajeze cercetarea interdisciplinară a patrimoniului cultural, a comunităţilor patrimoniale, a mediului şi a relaţiilor între acestea;

d) să încurajeze formarea profesională continuă şi schimbul de cunoştinţe şi de priceperi în interiorul şi în afara sistemului de învăţământ.

Articolul 14 – Patrimoniul cultural şi societatea informaţională

Părţile se angajează să dezvolte utilizarea tehnicilor numerice pentru ameliorarea accesului la patrimoniul cultural şi la beneficiile care decurg din aceasta:

a) încurajând iniţiativele care favorizează calitatea conţinuturilor şi tinzând a garanta diversitatea limbilor şi culturilor într-o societate a informaţiei;

b) favorizând normele compatibile la nivel internaţional referitor la studierea, conservarea, punerea în valoare şi securitatea patrimoniului cultural, precum şi luptând contra traficului ilicit în materie de bunuri culturale;

c) vizând înlăturarea obstacolelor în materie de acces la informaţia referitoare la patrimoniul cultural, în particular,

în scopuri pedagogice, protejând în acelaşi timp drepturile la proprietatea intelectuală;

d) conştientizând că formarea conţinuturilor numerice referitoare la patrimoniu nu trebuie să dăuneze conservării patrimoniului existent.

Titlul IV – Urmărirea şi cooperarea

Articolul 15 – Angajamentele Părţilor

Părţile se angajează:

a) să dezvolte, prin intermediul Consiliului Europei, o funcţie de urmărire referitoare la legislaţii, politici şi practici în materie de patrimoniu cultural, conform principiilor enunţate de prezenta Convenţie;

b) să menţină, să dezvolte şi să alimenteze cu date un sistem partajat de informare, accesibil publicului, care să faciliteze evaluarea punerii .n aplicare de către fiecare Parte a angajamentelor ce rezultă din prezenta Convenţie.

Articolul 16 – Mecanismul de urmărire

a) Comitetul de Miniştri, în conformitate cu articolul 17 al Statutului Consiliului Europei, va institui un comitet special sau va desemna un comitet deja existent care va avea sarcina de urmărire a aplicării Convenţiei şi va fi abilitat să definească modalităţile de exercitare a misiunii sale;

b) Comitetul astfel desemnat:

– stabileşte reguli şi proceduri în dependenţă de necesitate;

– supraveghează sistemul partajat de informare vizat în articolul 15 prin întocmirea unui raport de ansamblu asupra punerii în aplicare a angajamentelor legate de Convenţie;

– formulează un aviz consultativ asupra tuturor chestiunilor uneia sau ale mai multor Părţi relativ la interpretarea

Convenţiei, luând în considerare toate instrumentele juridice ale Consiliului Europei;

– Întreprinde, la iniţiativa uneia sau a mai multor Părţi, o evaluare a unuia sau a altui aspect de aplicare de către

Părţi a Convenţiei;

– încurajează punerea în aplicare transsectorială a prezentei Convenţii colabor.nd cu alte comitete şi participând la alte iniţiative ale Consiliului Europei;

– raportează Comitetului de Miniştri asupra activităţilor sale.

Comitetul poate să asocieze la lucrările sale experţi şi observatori.

Articolul 17 – Cooperarea prin intermediul activităţilor de urmărire

Părţile se angajează să coopereze .ntre ele prin intermediul Consiliului Europei .n realizarea obiectivelor şi principiilor acestei

Convenţii, în special în promovarea reconoaşterii patrimoniului comun al Europei:

a) aplicând strategii de colaborare care răspund priorităţilor stabilite .n procesul de urmărire;

b) promovând activităţile multilaterale şi transfrontaliere, şi dezvoltând reţelele de cooperare regională în scopul de a pune în aplicare strategiile sale;

c) făcând schimb, dezvoltând, codificând şi asigurând difuzarea bunelor practici;

d) informând publicul asupra obiectivelor şi punerii în aplicare a Convenţiei.

Părţile pot, prin acord mutual, să stabilească aranjamente financiare care să faciliteze cooperarea internaţională.

Titlul V – Clauze finale

Articolul 18 – Semnarea şi intrarea în vigoare

a) Prezenta Convenţie este deschisă spre semnare Statelor membre ale Consiliului Europei.

b) Ea va fi supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse

Secretarului General al Consiliului Europei.

c) Prezenta Convenţie va intra în vigoare din prima zi a lunii care urmează expirării perioadei de trei luni după data la care zece State membre ale Consiliului Europei .şi vor exprima consimţăm.ntul lor de a fi legate de Convenţie în conformitate cu dispoziţiile paragrafului precedent.

d) Ea va intra în vigoare pentru fiecare Stat semnatar care-şi va exprima ulterior consimţăm.ntul său de a fi legată de

Convenţie din prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni după data depunerii instrumentului de ratificare, acceptare sau aprobare.

Articolul 19 – Aderarea

a) După intrarea .n vigoare a prezentei Convenţii, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei va putea invita orice Stat care nu este membru al Consiliului Europei, precum şi Comunitatea europeană, să adereze la prezenta Convenţie printr-o decizie luată cu majoritatea prevăzută la articolul 20. al Statutului Consiliului Europei, şi prin unanimitatea reprezentanţilor Statelor contractante care au dreptul de a rezida la Comitetul de Miniştri.

b) Pentru fiecare Stat aderent, sau pentru Comunitatea europeană .n caz de aderare, Convenţia va intra în vigoare din prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni după data depunerii instrumentului de aderare Secretarului General al Consiliului Europei.

Articolul 20 – Aplicarea teritorială

a) Fiecare Stat poate, la momentul semnării sau la momentul depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, să desemneze teritoriul sau teritoriile la care se va aplica prezenta Convenţie.

b) Fiecare Stat poate, la orice alt moment ulterior, printr-o declaraţie adresată Secretarului General al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentei Convenţii asupra oricărui teritoriu desemnat în declaraţia respectivă. Convenţia va intra .n vigoare în privinţa acestui teritoriu din prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni după data recepţionării declaraţiei de către Secretarul General.

c) Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi retrasă, în ceea ce priveşte întreg teritoriul desemnat în această declaraţie, prin notificarea adresată Secretarului General. Retragerea va lua efect din prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de şase luni după data recepţionării notificării de către Secretarul General.

Articolul 21 – Denunţarea

a) Orice Parte poate, la orice moment, denunţa prezenta Convenţie adres.nd o notificare Secretarului General al Consiliului Europei.

b) Denunţarea va lua efect din prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de şase luni după data recepţionării notificării de către Secretarul General.

Articolul 22 – Amendamente

a) Orice Parte şi comitetul citat în articolul 16 pot prezenta amendamente la prezenta Convenţie.

b) Orice propunere de amendament este notificată Secretarului General al Consiliului Europei care o va comunica Statelor

membre ale Consiliului Europei, altor Părţi şi fiecărui Stat ne membru, Comunităţii europene invitate să adereze la prezenta

Convenţie în conformitate cu dispoziţiile articolului 19.

c) Comitetul examinează orice amendament prezentat şi supune Comitetului de Miniştri, pentru adoptare, textul reţinut printro

majoritate fixată de trei pătrimi din reprezentanţii Părţilor. După adoptarea sa de către Comitetul de Miniştri prin majoritatea

prevăzută la articolul 20.d al Statutului Consiliului Europei, şi prin unanimitate de către Statele Părţi care au dreptul să rezideze la Comitetul de Miniştri, textul va fi expediat Părţilor pentru acceptare.

d) Orice amendament va intra în vigoare, pentru Părţile care îl acceptă, din prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni după data la care zece State membre ale Consiliului Europei vor notifica Secretarului General acceptul lor. Amendamentul va intra în vigoare, pentru fiecare Parte care-şi va exprima ulterior acceptul său, din prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni după data recepţionării de către Secretarul General a notificării acceptului.

Articolul 23 – Notificările

Secretarul General al Consiliului Europei va notifica Statelor membre ale Consiliului Europei, fiecărui Stat care a aderat sau care este invitat să adereze la prezenta Convenţie, şi Comunităţii europene care a aderat sau este invitată să adereze:

a) fiecare act de semnare;

b) depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare;

c) fiecare dată de intrare .n vigoare a prezentei Convenţii în conformitate cu articolele sale 18, 19 şi 20;

d) orice amendament propus la prezenta Convenţie, în conformitate cu articolul său 22, precum şi data intrării în vigoare a amendamentului respectiv;

e) orice alt act, declaraţie, notificare sau comunicare care vizează prezenta Convenţie.

Drept care subsemnaţii, pe deplin autorizaţi în acest scop, au semnat prezenta Convenţie.

Întocmită la Faro, la 27 octombrie 2005, în limba franceză şi în limba engleză, ambele texte fiind în egală măsură autentice,

Într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General al Consiliului Europei va comunica despre aceasta printr-o copie conform certificată fiecărui Stat membru al Consiliului Europei şi fiecărui Stat sau Comunităţii europene invitate să adereze la prezenta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s