
Devine tot mai clar că municipiul Chișinău nu dispune la moment de un mecanism eficient care ar produce soluții integrate pentru oraș. O soluție ar fi crearea unei instituții care ar urmări schimbările de structură ale orașului și tendințele internaționale de dezvoltare și care să propună, în consecință, răspunsuri creative. O astfel de instituție ar fi „Agenția de Urbanism”. Despre aceasta scrie colegul nostru Alexandru Munteanu din cadrul Centrului de Urbanism într-o cercetare.
După practicile unor astfel de Agenții în țări precum Franța sau Polonia, Agenția ar îndeplini câteva funcții importante pe care nu le poate implementa alte entități. Funcții precum:
- realizarea de studii și proiecte în domeniul amenajării teritoriului și revitalizării urbane;
- colectarea de date și informații despre dezvoltarea spațială a orașului (atât de importantă dar ignorată activitate);
- cooperarea și schimbul de experiențe cu alte organizații locale sau internaționale din domeniul urbanismului;
- diseminarea și promovarea în rândul locuitorilor a informațiilor privind planificarea și dezvoltarea orașului;
- atragerea mediului academic și profesionist pentru consultări, cercetări, și colectare de informații;
- dezvoltarea parteneriatelor cu instituțiile de profil similar locale și din afara țării;
- identificarea resurselor adiționale de finanțare și a fondurilor de dezvoltare, precum și dezvoltarea parteneriatelor durabile de finanțare cu donatori locali și internaționali;

Studiul poate fi accesat aici: https://bit.ly/3pWsApx
Hai să discutăm: cum ar trebui să funcționeze o astfel de Agenție în Chișinău?