În timpul campaniei electorale am vorbit despre câteva soluții pe care le-aș propune pentru protejarea patrimonoiului construit. Mai jos voi încerca să explic de ce propune acele soluții.

În unul din articolele anterioare menționam o serie de cauze care stau la baza crizei prin care trece centrul istoric (AICI). Printre cauze se numără și absența APL din sistemul de protecție al patrimoniului construit. Și nu doar absența.

Multe din autorizații pe care le-a emis până acum primăria municipiului Chișinău inclusiv unele de desființare/demolare n-au făcut altceva decât să acționeze împotriva protecției patrimoniului. Primăria până acum n-a avut inițiative în domeniul protecției nucleului istoric, lipsesc documentațiile de urbanism și regulamente în acest sens și nu a avut nicio strategie de protejare a centrului istoric.

Având în vedere cele menționate sus, propunem câteva soluții de urgență pe care le propunem Primăriei și nemijlocit CMC-ului.

  • Elaborarea și adoptarea Regulamentului Local al Protecției Patrimoniului Cultural Construit — Un regulament în care se stipulează zonele de protecție, se reglementează principiile internaționale și naționale de protecție a patrimoniului, modul de intervenție etc. Un regulament în acest sens este mai mult decât necesar în condițiile actuale (PUG care nu reglementează zona istorică după principiile internaționale) și ulterior se va ține cont de acesta la elaborarea oricăror documentații de urbanism.
  • Desigur, cea mai importantă soluție din toate — includerea într-un nou PUG, compartimente specializate în domeniul protejării patrimoniului cultural în conformitate cu principiile naționale și internaționale de protecție a patrimoniului. Acesta va conține și Regulamentul de care ziceam mai sus.
  • Elaborarea unui Plan de Manangement al Centrului Istoric după modelul orașelor europene — Un Plan de Management cuprinde o serie de obiective și pornește de la un principiu fundamental — de valorificare și revitalizare prin integrarea patrimoniului construit în contextul urban.

Acesta cuprinde: Cadrul legal (convenții internaționale, legi, hotărâri, regulamente etc.); Viziunea de dezvoltare a centrului istoric; Obiective și măsuri; Sistemul de protecție a patrimoniului construit.

Aici vedeți un exemplu veritabil de Plan de Management al orașului Regensburg.

  • Elaborarea și adoptarea unui Ghid de intervenții asupra clădirilor istorice în calitate de document directoriu pentru proiectele de restaurare și intervenție din centrul istoric. Drept exemplu poate servi „Ghidul pentru intervenții asupra clădirilor istorice din Chișinău”. Ghidul a fost elaborat de UrbanLab în colaborare Ministerul Educației Culturii și Cercetării și „tratează metode și practici de conservare a clădirilor istorice din Chișinău, în special metode de intervenție asupra acestora. Sunt expuse principii generale de gestiune a clădirilor istorice, ilustrate cu exemple corecte și greșite, însoțite de comentarii și recomandări”. Puteți accesa ghidul AICI.

Acestea sunt cele mai importante soluții pe care le-aș propune și promova deși cu siguranță că ar mai fi și altele. Totuși, în condițiile actuale cele mai importante sunt prevederile din documentațiile de urbanism, care în acest moment — lipsesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s