Fără categorie

Reclame pe fațadele clădirilor istorice. De ce Chișinăul are nevoie de „cod vizual”?

Nota Bene! Definiții:

firmă – orice inscripţie, formă sau imagine ataşată unei clădiri, cu referire la un operator economic sau la o activitate care se desfăşoară în interiorul clădirii; 

publicitate (reclamă) – informaţie despre persoane, mărfuri, lucrări, servicii, idei sau iniţiative, menită să suscite şi să susţină interesul public faţă de acestea, să contribuie la comercializarea lor şi să ridice prestigiul producătorului;

Când e vorba de patrimoniul construit, probabil că ultimul lucru la care v-ați gândi e felul în care sunt expuse reclamele sau firmele pe fațadele acestuia.

Când o bună parte din monumentele istorice sunt în stare avansată de degradare evident că nu ne stă gândul la felul în care proprietarii amenajează fațadele istorice. Totuși după o mică cercetare prin centrul istoric am ajuns la concluzia că firmele, reclamele sau tot felul de panouri care sunt instalate pe fațade formează per general o imagine nu tocmai bună și care nu pune în valoare frumusețea clădirilor, ci dimpotrivă.

IMG_1827-2-2

Modul în care reclama și firmele sunt amplasate în Chișinău, de cele mai multe ori provoacă disconfort vizual pentru că este agresivă, nu corespunde unei coerențe logice și acceptabile când vine vorba de cromatică, stil, formă etc. În practica internațională există reguli stricte privind amplasarea reclamelor pe fațadă. Regulile le putem găsi în regulamentele primăriilor și în ghidurile de reabilitare a fațadelor istorice.

Dar să ne întoarcem la monumentele de arhitectură…

Sigur, nu venim neapărat să criticăm proprietarii, pentru că ne imaginăm că nu e ușor să ai în posesie un monument de arhitectură, să îl pui în valoare și să-l protejezi așa cum se cuvine. Mai ales când nu-ți cere nimeni acest lucru…

Iată cum arăta vila Mimi în 2017 fără firme și reclame (strada București 106)

Processed with VSCO with f2 preset

Astăzi avem asta:

untitled-8818-3

Ce nu e bine?

Cum scriam mai sus, în practica internațională există reguli mai stricte atunci când e vorba de amplasarea reclamelor sau firmelor pe fațadele din centrele istorice. De obicei aceste reguli sunt înscrise în Regulamentele locale (un exemplu elocvent este cel al Clujului) dar nu doar acolo. În afară de regulamente există și Ghiduri sau îndrumare de reabilitare sau privitoare la intervențiile asupra clădirilor din zonele istorice protejate.  În acestea sunt indicate exemple relevante în sensul amplasării firmelor și reclamelor pe fațadele clădirilor istorice.

1

2

Add a subheading-18

Cu toate neajunsurile la capitolul amplasarea reclamei sau a firmelor, Chișinăul poate oferi uneori și niște exemple demne de apreciat….

Add a subheading-16

Din practica internațională putem desprinde câteva reguli importante:

Când vine vorba de amplasarea publicității, dispunem de Legea nr. 1227 din 27.06.1997 și de un Regulament provizoriu adoptat de CMC în 2015.

Articolul 16, punctul 7 al Legii cu privire la publicitatea exterioară, care cuprinde, conform definiției legale, și publicitatea situată „pe pereții și acoperișurile clădirilor”, prevede următoarele:

Se interzice amplasarea publicităţii exterioare: 

b) în zonele de protecţie a monumentelor de arhitectură, istorie şi cultură.

În cazul Regulamentului provizoriu sunt indicate următoarele:

7.6. Este interzisă amplasarea publicităţii exterioare sub orice formă în zona ce include următoarele teritorii şi obiective ale municipiului Chişinău: Piaţa Marii Adunări Naţionale, clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei cu teritoriul adiacent, an- samblurile şi monumentele de arhitectură şi cultură, inclusiv teritoriile aflate în imediata apropiere, teritoriile alăturate ne- mijlocit monumentelor, construcţiilor de cult, Grădina Publică Ştefan cel Mare, Parcul Catedralei “Naşterea Maicii Domnului”. 

Nota bene – aceste restricții nu se referă și la amplasarea firmelor!

Cum se întâmplă că publicitatea (pe alocuri agresivă) totuși există pe fațadele clădirilor istorice? În practică atunci când este vorba de obținerea Autorizației pentru amplasarea firmelor, proprietarii au nevoie de avizul CNMI. Nu cunoaștem dacă asta se întâmplă în toate cazurile. Cert este că multe din ele nu respectă nicidecum acele reguli de care vorbeam mai sus.

Dincolo de patrimoniul construit…

Sigur că atunci când vorbim de publicitate nu ne referim doar la patrimoniul construit. Publicitatea stradală, în halul în care este prezentă astăzi pe fațadele clădirilor Chișinăului, cu siguranță, nu este un exemplu de urmat. De fapt, un lucru cu care ne-am obișnuit cu toții, ce pare a fi inofensiv, poate fi mai periculos decât pare (asta dacă e să vorbim de siguranța orășenilor). Pe lângă asta, haosul vizual provoacă disconfort și ne încarcă cu informație inutilă, iar după o plimbare prin oraș, mai ales prin centrul istoric, devenim și mai obosiți decât eram. Deși ar trebui să fie viceversa.

În acest sens ajungem la concluzia că atât Legea cât și regulamentul provizoriu menționate mai sus nu sunt suficiente. Avem nevoie de un cod vizual al publicității stradale și firmelor plus un regulament clar în sensul acesta! (i se mai spune și „Design code”).  Pentru că în așa mod:

  • evităm haosul vizual;
  • vom avea standarde si reguli clare pentru amplasarea si semnificația panourilor și indicatoarelor in oraș;
  • vom avea standarde și obiective clare pentru tot felul de indicatoare și panouri publicitare;
  • facilităm modul de orientare în oraș și o mai simplă identificare a punctelor de reper;
  • avem grijă ca publicitatea și firma să corespundă cu tipul de activitate pe care îl promovează;
  • suntem siguri că publicitatea și firma reprezintă individul și comunitatea, per general;
  • publicitatea și firma se va înscrie armonios in contextul fațadei si al spațiului urban

Concluzii: 

  • Când vine vorba de centrul istoric regulile ar trebui să fie mai stricte și clare pentru amplasarea firmelor și publicității. Nerespectarea acestora ar trebui să fie sancționată; 
  • Avem nevoie de un Cod vizual al publicității stradale fără ambiguități și neclarități;
  • Avem nevoie de un Ghid care ar completa Codul cu exemple clare și concise

P.S. Pentru că sursele au fost foarte importante pentru realizarea aceste cercetări, vă îndemn și pe voi să le răsfoiți AICI.  Ar fi musai să răsfoiți Codul Designului orașului Moscova realizat în 2013 de un atelier de design în colaborare cu Primăria Moscovei (în 2012 a fost emis un Regulament nou privind amplasarea reclamei în unele regiuni ale orașului) . Efectele și urmările le puteți vedea AICI. 

SURSE:

  1. Codul de design al orașului Moscova
  2. Ghiduri de reabilitare și amenajare a centrelor istorice

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s